Ce a relevat autopsia fiicei lui Whitney Houston, decedată duminică la 22 de ani

Ce a relevat autopsia fiicei lui Whitney Houston, decedată duminică la 22 de ani
Publicat: 28/07/2015, 13:42

Reprezentanții Biroului de Medicină Legală din Fulton County, o regiune din statul Georgia, au spus că vedeta americană, care a murit la vârsta de 22 de ani, nu prezentase anterior nicio afecțiune cunoscută care să fi contribuit la decesul ei, informează Reuters.

Autoritățile americane au precizat, de asemenea, că au depus o cerere în justiție pentru a obține mai multe informații despre modul în care a murit Bobbi Kristina și că vor realiza o serie de teste suplimentare care vor dura câteva săptămâni.

Bobbi Kristina, singurul copil al cântăreței Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, a murit într-un centru de îngrijiri paliative din Atlanta, în care a fost internată în luna iunie de membrii familiei sale. Ea a murit la șase luni după un incident rămas deocamdată fără o explicație oficială, în urma căruia a fost găsită în stare de inconștiență în cadă, în reședința ei dintr-o suburbie a orașului Atlanta.

„Krissy a fost și este un înger. Sunt complet amorțit în acest moment”, a spus Bobby Brown, în prima lui declarație publică despre moartea fiicei sale.

„Familia mea trebuie să găsească o cale pentru a putea să trăiască, însă ea va fi întotdeauna prezentă în spiritul și gândurile noastre. Pierderea pe care am suferit-o este inimaginabilă. Mulțumim tuturor acelora care s-au rugat pentru Krissy și familia noastră în această perioadă în care o plângem pe fiica noastră”, a adăugat rapperul american, a cărui declarație a fost dată publicității de avocatul său.

Medicii legiști americani consideră că aflarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat cu Bobbi Kristina în luna ianuarie va reprezenta o veritabilă „provocare”, prin prisma intervalului de timp care a trecut de la accidentul suferit în cadă și decesul acesteia. Bobbi Kristina a fost găsită în stare de inconștiență în cadă de către iubitul ei, Nick Gordon, și de un prieten al cuplului, pe 31 ianuarie.

Bobbi Kristina Brown a moștenit averea mamei sale.

Nick Gordon a fost acuzat într-un proces de 10 milioane de dolari, inițiat la sfârșitul lunii iunie, că i-a provocat iubitei sale leziuni cauzatoare de moarte și că i-a furat o sumă mare de bani din cont în timp ce ea se afla în comă.

Site-ul Entertainment Tonight, citând surse apropiate de familia Houston, a anunțat luni că o ceremonie funerară în memoria lui Bobbi Kristina va avea loc în Atlanta, în această săptămână. Același site afirmă că trupul ei neînsuflețit va fi transportat la New Jersey și va fi înmormântat alături de mama ei.

Bobbi Kristina Brown era o cântăreață aspirantă și a început să cânte alături de mama ei celebră încă din 1999, cu ocazia single-ului „My Love is Your Love”. În 2003, Bobbi Kristina și mama ei au înregistrat un alt duet, „Little Drummer Boy”, pentru un album de Crăciun.

Tatăl ei este Bobby Brown, un artist rap și R&B recompensat cu Grammy, care și-a început cariera în calitate de solist al grupului New Edition.

Whitney Houston și Bobby Brown au avut o căsnicie turbulentă, marcată de numeroase internări în clinici de dezintoxicare. Cei doi artiști au divorțat în momentul în care fiica lor avea vârsta de 14 ani. Whitney Houston a spus că mariajul ei de 15 ani cu Bobby Brown, care s-a încheiat în 2007, a fost „alimentat de droguri și alcool”.

Relația lor turbulentă și comportamentele lor adeseori haotice au fost prezentate pe larg într-un reality show TV intitulat „Being Bobby Brown”.

După moartea mamei sale, Bobbi Kristina a fost spitalizată de două ori, din cauza unor crize de anxietate.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanțe ilegale, după aparițiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului „The Houstons: On Our Own”, produs și difuzat de televiziunea Lifetime, care a prezentat viața familiei Houston după decesul celebrei cântărețe. În același an, Bobbi Kristina a avut o apariție în calitate de invitat special în „For Better or Worse”, un serial TV despre viața cuplurilor căsătorite.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Anunț pentru proprietarii de case și terenuri. Guvernul pregătește marea lovitură
Atac agresiv al hackerilor. Atenție, dacă aveți aceste telefoane
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Producția de energie solară din India în primele 6 luni din 2024, la cel mai...
×